Discuţiile privind unirea dintre România şi Republica
Moldova din ultimii ani au început să prindă contur, mai ales în contextul în
care crizele politice şi economice de la Chişinău devin o constantă. Analiza
EUObserver privitoare la crearea în Parlamentul din Bucureşti a grupului
Prietenii Unirii. Un sondaj realizat în perioada ianuarie-februarie 2014 la
Chişinău de Centrul Român de Studii şi Strategii arată că un procent de 25% din
populatia Republicii Moldova este de acord total cu unirea cu România şi alţi
alti 27% sunt mai degrabã favorabili acestei idei. 54% dintre cei intervievaţi
au declarat că Unirea se poate realiza, faţă de 32% care consideră că acest act
nu ar putea avea loc.
Ideea reunificării deschide răni istorice, dar şi
recente, pe fondul războiului din Ucraina şi al zonei de conflict separatist din
Transnistria şi ar putea mări ruptura dintre Rusia şi UE. Totul vine într’un
moment crucial pentru Moldova care suferă de pe urma unei căderi economice şi a
corupţiei în creştere. Politicienii români îşi declară susţinerea profundă
pentru unire, însă trebuie să şi practice ceea ce susţin, notează Michael Bird,
jurnalist pentru „EUObserver“.
În același
timp, tot mai multe voci autorizate, vorbesc îngrijorați de intențiile Rusiei.
Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al Alianței Atlantice, a declarat
că adevăratul scop al Kremlinului este de a sparge solidaritatea NATO și să
reafirme poziția dominantă rusă în Europa de Est.
“Nu e vorba de Ucraina. Putin vrea ca Rusia să redevină o mare putere”, a spus
politicianul danez.
Există o mare probabilitate că va interveni în țările baltice pentru a testa
aplicabilitatea articolului 5 al NATO, clauza de solidaritate care stă la baza
securității colective.
Anders Fogh Rasmussen: “Putin știe că dacă va trece linia roșie și atacă un
aliat NATO, el va fi învins. Să ne fie clar despre asta. Dar el este un
specialist în război hibrid”.
Teama este că Kremlinul va genera un conflict greu de combătut în Estonia sau
Letonia, unde există mari minorități ruse, folosind arme de acțiune la mare
distanță sau “omuleții verzi” fără însemne pentru a ascunde orice intervenție
directă. Acest lucru poate ispiti membrii mai slabi ai NATO să nu aprecieze
agresiune incidentul, fie pentru a’și proteja relațiile comerciale cu Rusia sau
din cauza simpatiilor pro-Kremlin, precum Ungaria sau Grecia.
Relațiile Estoniei cu Rusia s’au înrăutățit semnificativ în septembrie anul
trecut, când o echipă de agenți de securitate ruse ar fi trecut în teritoriu
estonian și l’au răpit pe Eston Kohver, un ofițer veteran în Serviciul de
Securitate din Estonia.
Kohver a fost declarat la televiziunea rusă că pe un spion și este în prezent
deținut într’o închisoare de înaltă securitate din Moscova. Analiștii cred că
răpirea care a avut loc la două zile după o vizită la Tallinn a lui Barack
Obama, a fost concepută pentru a demonstra penetrarea Rusiei în țările baltice.
NATO a angajat deja forțele sale în regiune cu escadrile de avioane de luptă,
mai ales ca demonstrație de forță și ca o mișcare strategică pentru a reasigura
aliații.
Articolul 5 prevede că un atac militar asupra oricărei țări NATO este un atac
asupra tuturor acestora, declanșând mobilizarea colectivă. Acesta a fost
invocat doar o singură dată în istoria de 66 de ani a alianței, după atacurile
teroriste din 9/11 de la New York.
Nimeni nu
știe ce s’ar întâmpla dacă unul dintre statele baltice ar invoca protecția
Articolului 5, și i’ar fi refuzată de către Consiliul NATO. Imposibilitatea de
a răspunde ar devasta credibilitatea NATO și subminează principiul
descurajării, deși aliații ar putea acționa în continuare ca o coaliție de
voință în afara structurii tratatului.
Dl Rasmussen, care a trebuit să se confrunte cu criza care s’a intensificat în
Ucraina ca șef NATO, în septembrie, a declarat că tactica imediată a lui Putin
este de a crea un conflict înghețat în Donbass, mai degrabă decât încercarea de
a o cuceri și a deține o mare parte a țării. “Vrea să păstreze apa în clocot”,
a spus el.
El a cerut măsuri urgente de către NATO a crea o forță de desfășurare rapidă a
mai multor trupe de câteva mii de soldați, într’o stare permanentă de
“pregătire ridicată” și în măsură să acționeze în termen de 48-72 de ore ca un
factor de descurajare, dar se dovedește că acest cost este prohibitiv.
“Este foarte
scump. Doar câteva țări sunt capabile să o facă “, a spus el.
Rasmussen a
declarat că europenii au redus cheltuielile militare atât de profund, datorită
crizei financiare încât abia dacă se pot apăra fără ajutor american. Situația
este critică. Avem o mulțime de soldați, dar nu îi putem mișca”, a spus el.
“Țările NATO au redus cheltuielile de apărare de 20 % în termeni reali în
ultimii cinci ani, și unele de 40 %. În timp ce Rusia a crescut cu 80 %, iar
agresiunea din Ucraina este un apel de trezire”.
“Am învățat din criza libiană că Europa este total bazată pe americani cum ar
fi realimentarea în aer, drone, și comunicații inteligente. Nu avem transport
aerian.”
Belgia este cazul cel mai extrem, renumit pentru fondul de pensii bine
înzestrat în timp ce capacitatea de luptă dispare. Aceasta își consumă 96% din
bugetul apărării pe salarii, pensionari, și cantinele sale burgunde. Cota
cheltuit pe un kit militar a fost redus la 4%.
“Încrederea
Militară se apropie de punctul de colaps”, a declarat Alexander Mattelear de
Universtiteit Vrije din Bruxelles.
Dl Rasmussen,
a declarat că nu sunt adevărate afirmațiile Kremlinului când susține că
Occidentul a încălcat angajamentele de la sfârșitul Războiului Rece, și nu ar
fi nici o extindere spre est a alianței pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
“Un astfel
de angajament nu a fost făcut vreodată, și declasificarea documentelor de la
Washington demonstrează acest lucru. Este propagandă pură “, a spus el.
“E foarte
probabil ca Putin sa atace o tara europeana.Țările baltice, sunt prima țintă a
lui Putin”.
În ce
situație România poate ajunge în război cu Rusia
Anders Fogh
Rasmussen, fostul secretar general al Aliantei Nord-Atlantice, a avertizat de
curând într’un interviu asupra riscului unui razboi cu Rusia: ”Liderul de la
Kremlin are ambiții mari, care trec de granitele Ucrainei si care ar putea duce
la un razboi deschis în țările baltice”.
Acestea sunt
concluziile lui Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO până acum patru
luni. Război în care și România, ca membră a Alianței, ar putea fi implicată.
Rasmussen a mai spus că obiectivul real al lui Vladimir Putin nu este reluarea
controlului asupra Ucrainei, ci slăbirea NATO astfel încât estul Europei să
revină sub dominație rusească .
“Exista o
mare probabilitate ca Putin va interveni în Țările Baltice pentru a testa articolul
5”, referindu’se la prevederea din tratat conform careia un atac asupra
unei tari NATO e considerat un atac impotriva tuturor. Ținta unei astfel de
agresiuni ar putea fi Estonia sau Letonia.
Ce este războiul hibrid?
Potrivit definitiei oferite de Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului
Apararii SUA in Europa, razboiul hibrid este „un model militar diferit,
asimetric, de agresiune neatribuita, cu forțe surogat, sprijin ascuns, atacuri
cibernetice, oameni în verde fără însemne militare, la care se adaugă campanii
de propagandă și presiuni economice, politice, precum și presiune militară
deschisă la frontieră, pentru trimiterea mesajului, ba chiar invocarea
amenințării cu opțiunea nucleară”.
Un exemplu concret ar fi conflictul din estul Ucrainei, pe care chiar și fostul
președinte Băsescu l’a descris drept „razboi hibrid”. Generalul american Philip
Breedlove, comandantul forțelor aliate din Europa, a sugerat chiar, acum cateva
luni, că un scenariu de acest tip ar putea fi început să fie aplicat și la
granițele României, în Republica Moldova.
Ce spune
articolul 5, baza NATO
În cazul unui astfel de atac asupra unei țări baltice – scenariu foarte
plauzibil, din moment ce îl confirma și fostul sef al Alianței Nord-Atlantice –
va intra țara noastră în razboi, ca stat membru NATO? Articolul 5 al Tratatului
Atlanticului de Nord, baza apărării comune a statelor Alianței, afirmă că:
„Părțile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele
în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor
și, în consecință, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre
ele, exercitând dreptul său individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut
de articolul 51 al Cartei Națiunilor Unite, va da asistență Părții sau Părților
atacate, prin luarea în consecință, individual și concertat cu celelalte părți,
a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forței
armate, pentru a restaura și a menține securitatea zonei Nord-Atlantice.”
Ce se va întâmpla cu România în cazul unui atac rusesc
În cazul unui război neconventional, „hibrid”, așa cum este cel din Ucraina sau
cum sunt alte conflicte înghețate de pe teritoriul fostei URSS (inclusiv cel
din Transnistria), aplicarea articolului 5 este ambiguă. Dacă NATO decide că nu
este vorba de un atac armat și lasă țara respectiva pe cont propriu, Kremlinul
practic a câștigat și nimic nu’l va impiedica să reia scenariul și în alte țări
est-europene, nu doar în cele baltice. Moldova ar putea fi vizată, mai ales că
nici nu este membră NATO, iar într’o asemenea situație poziția României va fi
extrem de delicată. În plus, dacă Alianța nu va interveni în cazul în care o
țară baltică devine victima agresiunii rusești, soliditatea NATO va fi grav
afectată.
Pe de altă parte, în cazul in care NATO intervine, considerând că și un „război
hibrid” constituie „un atac armat”, astfel că articolul 5 se aplică, Rusia va
putea da vina pe Occident pentru escaladarea conflictului. În plus, există
riscul să se ajungă chiar la folosirea armelor nucleare tactice, deoarece
doctrina militară a Moscovei prevede utilizarea acestora într’o gamă variata de
cazuri: de pilda, caz de agresiune împotriva Rusiei sau a aliaților săi, dar și
în caz de “amenințare la adresa existenței statului”.
Comandantul
trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că Rusia are
12.000 de militari în estul Ucrainei și că Moscova încearcă să obțină controlul
asupra gurilor Dunării, ceea ce i’ar oferi o poziție de forță asupra
economiilor din sud-estul Europei. Generalul Hodges se alătură vocilor – din ce
în ce mai multe, în special din rândul militarilor – care consideră că Rusia
vrea să testeze capacitatea de reacție a NATO și unitatea alianței.
„Sunt sigur
că Putin vrea să ne distrugă alianța, dar nu atacând’o, ci divizând’o”, a spus
generalul Hodges într’un discurs susținut la Berlin, în fața unor lideri
politici și militari. În absența unui atac deschis al Rusiei, membrii NATO ar
putea fi reticenți în a invoca Articolul 5 din Tratatul de la Washington, care
prevede că un atac asupra unuia dintre membri va fi considerat ca un atac
asupra tuturor, a arătat oficialul.
„Din
momentul în care Articolul 5 dispare, alianța este terminată”, a punctat Ben
Hodges.
El a pledat
pentru poziționarea de tancuri americane de’a lungul flancului estic al NATO,
pentru a’l descuraja pe Putin. Generalul a spus că a propus poziționarea de
tancuri în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, România și Bulgaria.
Pe de altă parte, Hodges a cerut țărilor NATO să nu’și micșoreze cheltuielile
militare, o aluzie la Marea Britanie, al cărei premier, David Cameron, refuză
să mai aloce 2% din PIB pentru armată, scrie The Daily Telegraph. Numai patru
dintre membrii NATO mai respectă acest angajament.
Aflat în Germania, generalul american nu s’a sfiit să spună că neajunsurile
echipamentului militar al acestei țări sunt „inacceptabile”.
„Pentru cea mai puternică națiune din Europa, care are rol conducător în UE,
este inacceptabil să ai elicoptere care nu zboară sau aeronave pe care să nu le
poți folosi”, a spus generalul.
Din cauza unor probleme de mentenanță, numai 42 dintre cele 109 avioane de
luptă de tip Typhoon ale Germaniei pot fi folosite și numai 38 din cele 89 de
bombardiere Tornado.
Forțele speciale germane au fost nevoite să se retragă de la un exercițiu
comun, pentru că nu aveau funcțional niciun elicopter. Mai mult, s’a aflat de
curând că soldații germani au folosit cozi de mătură în loc de puști în timpul
unui exercițiu NATO de anul trecut.
Strategia
americană în Ucraina este de „a crește costurile pentru președintele Putin”
sprijinind forțele guvernamentale, a mai arătat generalul Hodges.
Europa și Statele Unite nu sunt pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește
înarmarea Ucrainei. Hodges a arătat însă că sprijinul popular al lui Putin în
plan intern poate fi erodat în momentul în care mamele își vor vedea fiii aduși
acasă morți și când prețurile vor crește.
Editorialiştii
New York Post au făcut o analiză a teritoriilor dorite de preşedintele rus
Vladimir Putin, pentru reconstituirea imperiului rus, unde singurele ţări
protejate de „pofta“ liderului moscovit sunt statele membre NATO..
Preşedintele
rus Vladimir Putin anexează teritorii din ţările vecine sub pretextul că ruşii
de acolo ar fi suferit abuzuri din partea autorităţilor din aceste state,
notează editorialistul Ralph Peters în New York Post. Acesta mai susţine că
liderul de la Moscova ar intenţiona să alipească teritoriile din estul Ucrainei
la „casa de nebuni“ separatişti din aşa-zisa republică transnistreană, lăsând Republica
Moldova la sfârşit, pentru „desert“. Suportul vestic pentru oprirea
avansului Rusiei către gurile Dunării fiind mai degrabă inexistent.
New York
Post mai notează că apetitul expansionist al lui Putin de reconstituire a
imperiului rus e curmat de Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, state membre
NATO în care președintele moscovit nu poate acționa precum în estul Ucrainei.
Analiza jurnaliștilor americani este una de expectativă, o analiză de la
distanță și relaxată. Statele din zonă nu pot fi la fel de relaxate, Ucraina ar
putea rămâne în curând fără ieșire la Marea Neagră, iar Republica Moldova ar
putea avea probleme mari cu Transnistria și Găgăuzia în sistuația în care Rusia
ajunge la gurile Dunării. Poate o participare activă a SUA în zonă ar putea fi
mai indicată decât analizele relaxate de peste ocean…
Generalul
Ion Costaș: ”Putin este un nebun dirijat” (interviu)
Nostalgic
după Bucovina și Bugeac, generalul Ion Costaș lansează ipoteza pe care toți
reprezentanții armatei române se tem s’o expună, și anume că s’ar putea realiza
în actualitate un schimb de teritorii între România și Ucraina, astfel încât
Ucraina să’și ia Transnistria, pe care a sprijinit’o în războiul din 1991 și a
susținut dintotdeauna că e pământul lor, iar sudul Basarabiei și Bucovina să
revină în componența țării-mamă.
Un om
onorabil de modest și trecut la vârsta a treia se conturează în fața noastră la
nivelul secundelor distanță de ora stabilită a interviului. Un adevărat
general, care pe lângă obiectivitatea militărească cu care vorbește, are de
transmis informații importante legate de frontul transnistrean de acum 23 de
ani și este în măsură să analizeze noua situație geostrategică creată în Europa
și lume. Știe mai bine decât oricine situația de război din estul Ucrainei, pentru
că el a fost cel care a luptat în mod direct împotriva separatismului din anii
1990-1992 din Transnistria și a dus un război cu Armata a 14-a a Rusiei, fiind
numit ministrul Internelor și Apărării din Republica Moldova în perioada
respectivă.
Născut dintr’un
vânător de munte care a luptat pentru Tricolorul românesc la Cotul Donului și
crescut în lagărele de concentrare rusești din Kurda și Karaganda, generalul
Ion Coștaș nutrește sentimentul nobil patriotic, pe care’l simți din fapte, nu
din vorbe, astfel că ultima sa luptă o va duce până va vedea realizabilă Unirea
Basarabiei cu România.
Deși a fost
școlit în Rusia, a absolvit Şcoala superioară de aviaţie militară de la Harkov
(Ucraina), Facultatea de comandă a Academiei Militare de Aviaţie „Iuri Gagarin”,
Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, și a devenit cel mai
tânăr general (la 40 de ani) din armata sovietică, el a fost printre puținii
oameni care au contribuit la renaşterea şi consolidarea spiritului românesc în
stânga Prutului.
Astfel, de
la un simplu pilot militar pe supersonice şi de inginer de aviaţie, a fost
promovat până la rangul de general în aviaţia supersonică, apoi a fost numit
comandat de regiment de aviaţie tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct
şi comandant de divizie de aviaţie tip vânători-bombardament în Transbaikalia,
ca după absolvirea celei mai prestigioase instituţii militare în armata
sovietică, cu mare greu obţine repartizarea pentru serviciul militar în
Moldova, în funcţia de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe
aviaţie.
Anume acest
lucru l’a și ajutat să opună rezistență forțelor separatiste din Transnistria,
ba chiar să aibă un succes relativ, fiindcă conflictul transnistrean trebuia să
se extindă până la Prut.
Pe lângă
acest aspect, care poate fi rezolvat la nivel politic, generalul Ion Costaș
prevede că Rusia va deveni o amenințare din ce în ce mai mare, iar un alt nou
conflict poate izbucni cât de curând în Kazahstan.
Proiectul
„Novorusia” este pe cât se poate de real și este alcătuit și plănuit de clanul
militar care’l dirijează pe Vladimir Putin. În acest context, conform fostului
ministrul al apărării de la Chișinău, Rusia poate deveni vecin cu România, iar
pentru a evita o nouă amenințare, România trebuie să’și reîntregească teritoriile.
Ce ar trebui
să știe generația mea, cea care nu a învățat în manualele de istorie despre
Transnistria?
Acest
teritoriu a fost inclus în componența Republicii Moldova după ce teritoriul de
peste Prut a fost ocupat de armata rusă imperială. Acest teritoriu de facto și
de jure aparaține Republicii Moldova și nici într’un caz nu trebuie de cedat
nici un centimetru de pământ care aparține statului Republicii Moldova, a
românilor din stânga Prutului, fiindcă asta nu corespunde normelor
internaționale.
Totuși s’ar
putea realiza un schimb de teritorii, dacă ar binevoi Ucraina să ia
Transnistria și să ne dea sudul Basarabiei, Bugeacul și Bucovina. Ar fi o
variantă și exemple din acestea sunt o sumedenie, schimburi de populație sau de
teritorii realizate cu bunăvoință. Până atunci generația tânără trebuie să
rețină că pământul acesta nici într’un caz nu se poate de dat așa cum unii zic
«Să dăm Transnistria și ne putem integra în Uniunea Europeană și în NATO».
Aceasta este o tâmpenie și un primitivism de zile mari.
Credeți că
Ucraina ar fi de acord cu preluarea Transnistriei?
Oricum
Ucraina nu cred că va accepta un schimb de teritorii, doar prin prisma
împrejurărilor și situația geostrategică internațională care s’a creat acum,
poate impune acceptarea unui asemenea gest, pe care ei evident că nu’l doresc.
Ucrainenii încă în 1990-92, trimiteau echipele, brigăzile și batalioanele
militare să lupte împotriva Republicii Moldova, pentru a crea republica
transnistreană, ei înșiși susțineau separatismul.
Și acest lucru
a fost la nivel de președinție și guvern, ministrul de interne de atunci
transmițându’ne că acest teritoriu nu ne aparține, deși cealaltă parte a frazei
nu o ziceau, precum că nici Bucovina sau sudul Basarabiei nu le aparține.
Atunci ar fi un schimb de teritorii viabil. Însă ei așteptau mărul acesta copt,
cum era Transnistria, să le cadă lor în brațe fără nici un efort și să se mai
pricopsească cu un teritoriu românesc, fiindcă Ucraina e alcătuită din bucăți
ale diferitelor state, din Polonia, Ungaria, România, Rusia, iar ca stat e un
mare semn de întrebare. În actualitate, Bugeacul și Bucovina constituie o
problemă politică și care trebuie discutată la nivelul UE, SUA și Rusia.
De ce
credeți că acest conflict transnistrean revine abia acum în agenda publică
internațională în contextul războiul din Ucraina, deși s’a petrecut acum 23 de
ani?
În 2010 cu
mari eforturi fizice, morale și materiale am lansat cartea „Zilele eclipsei.
Cronica unui război nedeclarat”, unde am pus pe tapet toate documentele pe care
le’am păstrat în arhiva personală și prin care am demonstrat că, de fapt, a
fost o ocupație fățișă a teritoriului Republicii Moldova, iar crearea acestei
statalități false transnistrene a fost susținută de la Kremlin, care au avut și
au anumite scopuri. Ei au dorit să creeze o structură prin care să dirijeze și
să interzică Republicii Moldova să înainteze spre UE și NATO, atunci s’a creat
acestă republică transnistreană.
Iar această
carte a dezvăluit toate aceste lucruri în detaliu, amănunt cu amănunt, și
comportamentul lui Snegur, și comportamentul lui Lucinschi, și comportamentul
lui Voronin, în privința acestei probleme, și cel al deputaților care au fost
în timpul acestor guvernări. Cartea a fost ca o bombă, fiindcă nu întâmplător
de două ori s’a judecat în instanță existența acestei cărți. A apărut mai întâi
în limba rusă, iar după doi ani am lansat’o aici la București și în limba
română. A avut un ecou răsunător, fiindcă a elucidat conflictul din
Transnistria, care a fost, de fapt, un război între Rusia și Republica Moldova.
În urma
acestor conflicte Occidentul și’a dat seama că rușii au metodele lor de a duce
un război, numit hibrid, pe care l’au practicat și în Republica Moldova. Acest
război înseamnă o pregătire ideologică, mediatică, implicarea grupelor de
diversanți, implicarea tacită a armatei ruse. În cartea respectivă am și prezis
faptul că metodele respective vor fi repetate, și nu o dată. Ei nu vor declanșa
un război, însă vor cuceri alte teritorii. Același lucru l’au făcut și în
Georgia, acum în Ucraina.
V’ați gândit
vreodată că Ucraina și Rusia pot fi într’un război?
Nu,
niciodată, fiindcă ei sunt același popor, iar Rusia s’a format din regiunea
kieveană. Acest război este un non-sens, dar din cauza că rușii sunt agresivi,
ei au posibilitatea de a ține sub influența lor zona Belarusului,
Kazahstanului, nu numai a Ucrainei. Eu nu exclud că următorul conflict de acest
gen va fi în Kazakstan, după Ucraina, din cauză că șase regiuni din componeneța
Rusiei au fost predate Kazahstanului pe vremea lui Hrușciov.
Nu
întâmplător Nazarbaev (președintele Kazahstanului), fiind azilat, a mutat
capitala din Alma-Ata la Astana, mai aproape de frontiera cu Rusia, pentru ca
populația kazahă să vină masiv în aceste regiuni pentru a se putea realiza un
schimb de populație. A fost luată o măsură inteligentă în acest caz, dar asta
nu’i salvează, prentru că rușii sunt agresivi, ocupanți, și ei cu asta se
mândresc.
Cu toții
știm că există asemănări zdrobitoare de felul în care au acționat forțele ruse
în Transnistria și Donbas, ne puteți enumera câteva deosebiri?
Prima
diferență e faptul că noi eram abia în stadiul de creare a statalității
Republicii Moldova, când s’a declanșat războiul din Transnistria, în anii
’90-’91. Atunci noi nu aveam nici armată, nici structuri militare, iar nu numai
în Transnistria, dar și pe teritoriul Republicii Moldova era coloana a 5-a a
armatei sovietice, în care intrau ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari. Aceștia la
rândul lor erau instigați împotriva moldovenilor sau creării statului Republica
Moldova, iar noi am luptat împotriva lor.
„Conflictul
din Ucraina era programat”
Acum Ucraina
a avut 20 de ani pentru a’și crea statalitatea, armata și să se înzestreze cu o
logistică puternică, să fie instruți ofițerii. Iar ei erau pregătiți ca să
înfrunte sau să reziste unui atac local din partea Rusiei. Totuși după datele
pe care eu le cunosc, imediat după ce a fost pus Ianukovici președinte în
Ucraina, de către Putin, ei au primit dispoziții de a distruge încet forțele
armate, de securitate și internele. Totul era făcut intenționat pentru a nu
exista aceste forțe de rezistență în eventualul unui atac, care era deja
programat.
Adevărul
despre flota rusească de la Marea Neagră
Nu
întâmplător Crimeea a fost cedată, fără nici un foc de armă. Încă de acum 5-6
ani, Ianukovici a distrus practic armata ucraineană, a demoralizat’o, lăsând’o
fără logistică și salarii pentru militari. Plus la asta, televiziunea în mod
masiv era o propagandă rusească. După care au fost plasate în centrele
regionale ale Ucrainei, grupe puternice de provocatori, de oameni care
pregăteau terenul și populația pentru realizarea unui stat comun, o comunitate
slavă împreună cu Rusia, Belarus și Kazahstan.
Am vorbit cu
colegii mei de la Academia Marelui Stat-Major de la Moscova, cu generalul
Suvorov și Lanțov, care mai au câte o posibilitate de intrare în Kremlin, și
mi’au spus că Putin este un nebun dirijat, care face tot ceea ce este
programat. El deja nu se mai apaține pe sine, el e o uneltă moartă, care este
dirijată de două clanuri, unul economic și altul militar. Aceste două forțe
prevalează între ele și îi dictează ce să facă. Dacă nu va face ceea ce i se
zice, el va sfârși precum Gaddafi. El doar reproduce ceea ce doresc echipele
din stânga sau din dreapta. Acum prevalează clanul militar, care a gândit și
pregătit planul Novorusiei, începând de la Donețk și Lugansk, până la Crimeea,
prin regiunile Herson, Nikolaev, apoi Odessa, pentru a se uni cu Transnistria
și sudul Basarabiei, Bugeacul, pentru a ajunge la gurile Dunării, pentru a fi
vecin cu România. Acesta e planul strategic. Asta e Novorusia. Deocamdată
vorbim teoretic, dar nimic nu trebuie de exclus.
Cum vedeți
parcursul european al Republicii Moldova, cu sau fără Transnistria?
Noi trebuie
să ne integrăm cu Transnistria, însă până atunci trebuie de schimbat
guvernanții de la Chișinău. Până nu se va schimba elita politică de acolo, care
sunt niște hoți de zile mari și au venit nu la guvernat, ci la furat, atunci nu
poți face nimic. Acum comuniștii au susținut guvernarea și l’au promovat ca
premier pe Gaburici, care este nașul de cununie al nepoatei lui Vladimir
Voronin. Republica Moldova e un sat mare, în care toți aceștia se țin morțiș
unul de altul.
A mai apărut
un Filat, a mai apărut un Plahotniuc și tot așa. Ei au privatizat Republica
Moldova și au transformat’o într’un SRL care le aparține. Aceștia nu sunt
capabili să rezolve vreodată conflictul transnistrean și nici nu’și doresc,
pentru că și ei la rândul lor au spălat foarte mulți bani și au făcut
contrabandă pe acolo. Transnistria este o zonă gri, neagră, dar bună atât
pentru Rusia, pentru Ucraina, cât și pentru Moldova.
Republica
Moldova – statul fără coloană vertebrală
Eu am
organizat reținerea lui Smirnov, în secret, cu acordul președintelui Snegur.
Cel care a făcut o lovitură de stat, a luat o fâșie de pământ de’al nostru și a
creat un alt stat a fost eliberat de către Snegur cu lașul procuror general
Postovan, pentru că era deputat și nu poate fi arestat.
După ce eu
l’am adus cu mari eforturi în țară pe la Soroca, l’am sunat pe la ora 5
dimineață pe Snegur și l’am anunțat că marfa este pe loc și îl voi plasa în
subsolul instituției ministerului apărării, pentru ca mai apoi să fie predat
justiției și să fie judecat pentru abuz de putere și lovitură de stat. Însă
mulți atunci au fost niște lași, cu coada între vine cum se zice la noi, iar
peste o săptămână l’au eliberat. În acel moment eram în stare să mă îngrop de
rușine.
De ce
ministerele de la Chișinău îl lasă pe Șevciuk să sircule liber prin Moldova, ba
chiar să și zboare spre Moscova prin aeroportul de la Chișinău?
Pentru că nu
vor să’l supere pe fratele cel mai mare, ursul. Dacă el se supără atunci impun
embargouri la fructe, legume, carne, care provoacă daune economice și ei sunt
foarte sensibili și se sperie când ursul mișcă din deget, nu din pumn. Și
atunci îi permit orice lui Șevciuk.
Eu am
observat imediat după ce m’am stabilit timp de 7 ani în România că din ce în ce
mai mult se vorbește limba rusă în Chișinău. Însă din ’90 până în ’92, rușii
mereu luau cartea’n mână și învățau română, însă după aceia s’a dat frâu liber
și se circula liber din Transnistria. Chișinăul era și este împânzit de mașini
cu numere de înmatriculare transnistrene. Republica Moldova e un stat fără
coloană vertebrală.
Ce ați
schimba, dacă ați putea întoarce timpul acum 23 de ani?
Aș schimba
multe. L’aș fi eliminat pe primul președinte, Snegur, trimițându’l la
închisoare pentru că a acceptat crearea Transnistriei. Aș face posibilul și
imposibilul pentru a stopa propaganda rusească care spală creierii moldovenilor
timp de două sute de ani. Televiziunile rusești nu au ce căuta pe teritoriul
Republicii Moldova. Apoi pe toți tinerii i’aș trimite să studieze în România de
la Chișinău, pentru că acolo toți profesorii au viciul rusesc de a lua mită.
Aș crea un
puternic minister de externe, unde oameni de valoare, diplomați care ar
prezenta și apăra interesele Republicii Moldova, ar spune adevărul și s’ar
lupta pentru extragerea armatei de ocupație de pe teritoiul Republicii Moldova
și întoarcerea Transnistriei în componența statului Republica Moldova, care
este recunoscut ca un stat unic, integral, indivizibil și de Rusia, și de ONU,
și de toți. Și aș aduce la guvernare un parlament sănătos, care ține la neamul
românesc, la Unire și la țara-mamă, care vrea în UE și NATO.
„Transnistria
ar putea crea al doilea front în Ucraina”
Pe
teritoriul Ucrainei este un front deschis în Donbas, însă rușii au
posibilitatea de a deschide al doilea front împotriva Ucrainei din
Transnistria, unde au un depozit de 21.000 tone de armament și muniție, unde au
4,5 mii de soldați bine pregătiți, sau chiar dublu, staționați în Transnistria,
unde au Garda Națională, numeroși cazaci, miliție sau armata națională, care ar
însuma vreo 30 de mii de oameni, care ar putea mâine să fie angajați într’un
atac militar, care ar putea deschide al doilea front în Ucraina.
Și eu nu
exclud că se va deschide un alt front. Mai ales că acum, actuala guvernare de
la Chișinău a cesionat aeroportul unor ruși, iar ei într’o singură noapte mai
pot aduce încă alte câteva mii de militari.
Unde se
plasează România în acest context?
România,
astăzi, ne poate ajuta doar la nivel internațional. Nu e precum atunci când a
fost conflictul din Transnistria, când ministrul apărării Nicolae Spiroiu, cu
consimțământul lui Iliescu, ne trimitea pe la Ungheni tot ce îi ceream, TAB-uri
, armament, muniție, aruncătoare de mine, grenade, care ne’a ajutat să rezistăm.
În 2003,
s’au împlinit 20 de ani de la absolvirea Academiei de Forțe Militare Stat-Major
și ne’am reîntâlnit promoția respectivă la Moscova. Am fost și eu invitat, iar
fiind în aceeași promoție cu fostul ministrul al apărării din Rusia, Graciov,
l’am întrebat ce s’a întâmplat atunci de am luptat unul împotriva altuia, iar
el mi’a răspuns că nebunii de politicieni ne’au pus să fim dușmani și că a
primit ordin ca Armta a 14-a să se implice în conflict.
La mine pe masă era o dispoziție a comandantului suprem al Rusiei ca la ordin
suplimentar, districtul armatei respective să ajungă până la Prut. Însă noi
i’am oprit la Nistru. Noi am câștigat. Orice nu s-ar spune despre acest
conflict, noi am biruit. Am făcut față și am rezistat. Și ei văzând atunci că
sunt mari vărsări de sânge, l’au chemat pe Snegur la Moscova să semneze
armistițiul de încetare a focului.
Chiar și din
SUA, generalul Wesley Clark mi’a spus că a sunat pentru a cere încetarea
focului, pentru că aici în Balcani este un butoi cu pulbere, iar dacă se
întâmplă ceva în Basarabia, de aici poate să explodeze toată Europa. Și atunci
Boris Elțîn l’a chemat pe Snegur să semneze împreună cu Smirnov. Cam acesta a
fost marele pacificator Mircea Snegur, un „Ștefan cel Mare” al zilelor noastre.
Problema
este că rușii, cei care ne’au pus în genunchi și ne’au nimicit, distrus,
omorât, schingiuit și ne’au făcut copii orfani, ei au reușit să’i impună lui
Snegur să semneze armistițiul de încetare a focului din care făcea parte și
Transnistria.
Ce simțiți
atunci când treceți Prutul?
Pentru mine
e același sentiment „de acasă”. Însă când sunt la Chișinău, simt că sunt o
mulțime de alogeni care sunt împotriva noastră, care nu sunt predispuși să ne
stimeze și se uită urât la mine. Eu nu sunt privit acolo cu ochi buni, pentru
că am organizat și i’am ridicat pe oameni să lupte, să reziste pentru a apăra
demnitatea, integritatea și cinstea acestui neam. Eu sunt un dușman pentru
președinți, comuniști sau restul nomenclaturiștilor de la guvernare.
Proiectul
Unirii Basarabiei cu România este realizabil?
Totuși
Unirea se va realiza. Chiar în 90-91, am avut o întâlnire la Huși, unde eram
eu, Snegur, Iliescu, Roman și Spiroiu, și am discutat mai multe probleme
printre care și cea de Unire, pe care eu am propus’o. Ei au spus că districtul
militar Odesa și Uniunea Sovietică stă aici pe Prut, iar noi nu putem să ne
unim. Mă considerau nebun, însă atunci era momentul oportun.
Acum din
datele pe care le dețin eu, circa 35-40% dintre moldoveni și’ar dori Unirea cu
România și e o cifră destul de bună. Iar odată cu schimbarea noii generații și
cu schimbarea atitudinii aici la București, cât și la Chișinău, va da Dumnezeu
și va veni Unirea.
Cum vedeți
Republica Moldova peste 10 ani?
Republica
Moldova atunci va fi în componența țării.
La 23 august
1939, Uniunea Sovietică a lui Stalin şi Germania lui Hitler au semnat un
document controversat, tragic pentru România, cunoscut publicului larg sub
numele de Pactul Ribentrop- Molotov.
În urma
acestui tratat, Uniunea Sovietică a smuls României, cu acceptul Germaniei,
Basarabia şi Bucovina de Nord. Ulterior, în 1940, Bucovina de Nord şi sudul
Basarabiei, respectiv judeţele Cetatea Albă – cunoscută şi sub numele de
Bolgrad -, Ismail şi Cahul, au intrat în componenţa Republicii Sovietice
Ucrainene, iar Republica Sovietică Moldova a primit Transnistria.
Acest
amestec de teritorii avea drept scop stabilizarea influenţei ruseşti în zonă.
După 1990, războiul din Transnistria şi cel actual din Ucraina au condus la
formarea unor enclave controlate de Moscova în această regiune a Europei. Ruşii
au luat Kievului toată Crimeea, iar acum vor să invadeze sud-estul Ucrainei şi
Transnistria, adică estul Republicii Moldova. Pentru a atinge acest scop, ruşii
au, cel puţin pentru moldoveni, şi un plan diplomatic.
După ce în 1940
Rusia a răpit României Bucovina de Nord şi Basarabia, a dat Bugeacul Ucrainei
şi a alipit la Republica Moldova un teritoriu de dincolo de Nistru, care nu
fusese niciodată al României, numit Transnistria. Acum, după 74 de ani, Moscova
cere înapoi Transnistria în schimbul cedării Bugeacului
Rusia a
depozitat în subteran muniţie, susține generalul Emil Străinu, doctor în
probleme de război geofizic, ameninţări neconvenţionale şi asimetrice:
“Rusia, cu
acceptul Germaniei, a propus unor cercuri politice din Basarabia ca în schimbul
cedării Transnistriei către Moscova, Republica Moldova să reprimească judeţele
Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, cunoscute şi sub denumirea generică de Bugeac.
Este un fel de rescriere a Pactului Ribentrop-Molotov, dar în sens invers.
Interesul ruşilor pentru Transnistria este dat nu numai de poziţia sa
strategică, ci şi de uriaşul sistem de amenajări subterane din stânga
Nistrului, unde sunt depozitate 32.000 de vagoane de tehnică militară şi
muniţie cu care se poate echipa o armată”.
Chişinăul a greşit în 1991, când a cedat teritoriile istorice
Conform unor
surse ale diplomaţiei româneşti, în timpul dezmembrării Uniunii Sovietice, în
1991, conducerea Republicii Moldova a avut o întâlnire cu reprezentanţii de
vârf ai Kremlinului, invitată la convorbiri fiind şi o delegaţie românească.
Deşi,
conform discuţiilor anterioare dintre români şi moldoveni, Chişinăul ar fi
trebuit să cedeze Transnistria şi să pună problema judeţelor Cernăuţi, Hotin,
Cahul, Ismail şi Bolgrad, Republica Moldova nu a renunţat la Transnistria,
teritoriu controlat de celebra Armată a XIV-a, vârful de lance al URSS în
sud-estul Europei. Transnistria este o piatră de moară care încetineşte
integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Evoluţie
geopolitică
Bucovina
istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a
Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat
ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este
atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria
domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare,
istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria
principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de
către Imperiul Habsburgic.
Deşi trupele
austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere
juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o
convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei
suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s’a perfectat prin
Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s’a aflat
sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari
Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg
(1778-1786).
Între anii
1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc
(Kreis). Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea
mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici
austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.
După
revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea
Bucovinei de Galiţia, recunoscându’i autonomia prin Constituţia din 1849. În
urma alegerilor din 1861 s’a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai
târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul
moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu). Cu prilejul proclamării
monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei,
depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a
fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi
Dalmaţiei.
La 23
octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a
Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei
de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi
an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate
impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp)
cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi
Colacin.
La 28 iunie
1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a
prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa
6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.
Eliberate de
Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de
Armata Roşie şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice. Ulterior, Bucovina de
Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea de sud a
Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi
incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.
În prezent,
Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de
regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din
judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a
regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o
populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor,
dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin
imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă
doar 20%.
În sinteză,
situaţia Bucovinei a fost următoarea:
1359-1775
(416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.
1775-1918 (143 ani) s’a aflat sub dominaţia Habsburgilor.
1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei,
Bucovina s-a unit cu România.
1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul
Herţa au fost anexate la U.R.S.S.
Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul
Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din
Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.
2. Evoluţia
demografică a Bucovinei
2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918
Schimbarea
structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918 se poate explica
prin mai multe cauze, între care cea mai importantă a constituit-o migraţia –
de fapt, atît emigrările cât mai ales, imigrările în Bucovina, precum şi
asimilările, deci deznaţionalizarea elementului autohton românesc.
Ca o
consecinţă a războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, densitate populaţiei
Bucovinei, la data anexării ei de către Austria era de circa 7 locuitori/kmp,
fapt ce a determinat autorităţile de la Viena să încurajeze imigraţia
elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze şi ruso-lipoveneşti.
Bogăţiile
Bucovinei au exercitat o atracţie deosebită şi asupra altor etnii, în special
ruteni şi evrei. Referitor la colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe această
temă, formulându’se o serie de teze fără substrat ştiinţific, dar cu puternică
implicare politică şi ideologică. Astfel, istoriografia sovietică şi, mai nou,
cea ucraineană, au bătut monetă pe apartenenţa întregii Moldove (prestatale) la
Rusia kieveană, apoi la principatul Haliciului care, în viziunea
pseudoistoricilor de la Moscova, respectiv, Kiev, s’ar fi întins până la
Dunărea de Jos. Aceiaşi specialişti în falsificarea adevărului istoric susţin
că, atât Dragoş Vodă cât şi Bogdan I, descălecând Moldova, ar fi găsit aici o
populaţie compactă ucraineană care în decurs de patru secole (1359-1774) ar fi
fost românizată, în timp ce ucrainenii din Galiţia, aflaţi sub dominaţie
poloneză, s’ar fi polonizat.
Mergând pe
linia mistificării istorice, s’a ajuns la afirmaţia hilară după care Bucovina
ar fi leagănul poporului ucrainean, în timp ce mănăstirile celebre de la
Voroneţ, Arbore, Suceviţa, Moldoviţa, cu frescele lor, ar fi opera
ucrainenilor.
Este evident
că existenţa unui important segment de populaţie slavă (ruteană sau ucraineană)
în Moldova de Nord nu poate fi negată, ea fiind prezentă aici încă din primele
secole ale evului mediu, îndeosebi după ce „Principatul Haliciului şi-a pierdut
independenţa şi a ajuns sub dominaţia polonilor“.
Atunci, „(…
) asuprirea exercitată de cuceritori asupra populaţiei rutene devenise atât de
insuportabilă încât foarte mulţi ruteni şi-au părăsit patria şi s’au stabilit
în Bucovina. Această emigraţie din Galiţia a continuat şi în timpul când
Bucovina a ajuns sub stăpânirea austriacă, fiind şi mai mult favorizată prin
faptul că aici domina scutirea de recrutare, ceea ce îi făcea pe mulţi oameni
să se aşeze aici pentru totdeauna («ansässing zu machen»). Din acest timp a
început populaţia ruteană din Bucovina să crească rapid şi neîntrerupt“.
Monografia
Comandamentului Jandarmeriei (austriece) din Bucovina din care a fost preluat
acest citat este o sursă de autoritate care nu poate fi negată. Problema
rutenilor (inclusiv a huţulilor sau huţanilor) trebuie studiată în contextul
mai larg al evoluţiei populaţiei ucrainene şi a spaţiului ei de „roire“, din
varii motive, începând cu statul kievean (secolele X-XI), cnezatul Haliciului
(secolul XII, prima jumătate a secolului al XIII-lea), raporturile acestor
formaţiuni politice cu regatul polonez, uniaţia cu Roma (1596) etc.
Referitor la
procesul de asimilare a populaţiei, acesta a fost biunivoc, el făcându’se atât
prin asimilarea de către români a rutenilor, cât mai ales în sens invers, adică
a românilor de către ruteni (ucraineni).
În ceea ce
priveşte hotarele Bucovinei istorice, apartenenţa ei la Principatul Moldovei şi
caracterul eminamente românesc al locuitorilor săi, sunt realităţi care nu pot
fi negate decât de răuvoitori. Astfel, referitor la hotarele Bucovinei,
menţionăm faptul că ele au fost dintotdeauna pe Ceremuş, Colacin şi Nistru.
Într-adevăr, vechiul hotar dintre Moldova şi regatul Poloniei a fost
statornicit definitiv pe cursurile de apă amintite cu prilejul înţelegerii
dintre regele Poloniei şi logofătul Tăutu, reprezentantul domnitorului
Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a fost „dăruit“ cu şase sate de
către craiul leşesc, fapt amintit şi de Ion Neculce în cronica sa. Că hotarul
moldo-polon era pe Nistru rezultă şi dintr-un document mai puţin cunoscut,
Convenţia polono-otomană din 14 octombrie 1703, încheiată între reprezentanţii
regatului Poloniei şi cei ai Înaltei Porţi, ultima în calitate de putere
suzerană a Moldovei, în care partea polonă declara că: „Inter nos et Valachiam
ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adică „Între noi şi Valahia (Moldova,
n.n.) însuşi Dumnezeu a pus graniţă fluviul Nistru“.
Compoziţia
etnică a provinciei indică faptul că la data ocupării Bucovinei de către
Habsburgi populaţia era preponderent românească, fapt recunoscut şi de
autorităţile austriece în monografia oficială amintită anterior şi publicată în
anul 1899: „După naţionalitate, majoritatea locuitorilor (în anul 1775, n.n.)
aparţineau neamului românesc («rumänischer Volksstamm»)“.
Ulterior,
datorită colonizărilor şi imigrărilor amintite, ponderea românilor a scăzut
sistematic: de la 68% (1786), la 34,4% (1910). În schimb, ponderea populaţiei
ucrainene a crescut prin imigraţie (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia Ţaristă)
datorită cauzelor enumerate mai sus, atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar
scăzând la 38,4% în 1910.
Tot datorită
imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi. Între
aceştia, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526
persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită
pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul Ţarist, aceştia se
vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899
în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei.
Dintre
celalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germani şi polonezii.
Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900,
în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an).
Astfel, prin
colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena în cei 143 de
ani de stăpânire austriacă, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic
etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc.
Evoluţia
populaţiei Bucovinei şi structura pe naţionalităţi între anii 1786-1910
Anul
Total
Români Ruteni
Alţii Români (în %)
Ruteni (în %) Alţii (în %)
1786 135.494
91.823 31.691 12.000 67,8 23,4 8,8
1848 377.581 209.293 108.907 59.381 55,4 28,8 15,8
1869 511.364 207.000 186.000 11.836 40,5 36,4 23,1
1880 568.453 190.005 239.960 138.758 33,4 42,2 24,4
1890 642.495 208.301 268.367 165.827 32,4 41,8 25,8
1900 730.195 229.018 297.798 20.337 31,4 40,8 27,8
1910 794.929 273.254 305.101 21.657 34,4 38,4 27,2
2.2.
Bucovina între 1918-1941 şi 1941-1944
După 28
noiembrie 1918, Bucovina istorică a revenit României, îndreptându’se astfel
raptul istoric din 1775.
Conform
recensământului populaţiei din 1930, efectuat de autorităţile române după
criterii ştiinţifice şi prelucrat cu metode moderne (s’a avut în vedere
naţionalitate exprimată expres de cel recenzat, limba maternă şi religia căreia
îi aparţinea), ponderea românilor (din totalul de 853.009 locuitori) a ajuns la
379.691 locuitori, adică 44,5 %, urmaţi de ucraineni, ruteni şi huţani (248.567
locuitori reprezentânt 29,1% din populaţia provinciei).
Numărul
evreilor, care în recensămintele dublei monarhii erau trecuţi la germani (în
Bucovina) sau la unguri (în Transilvania şi Banat) a fost stabilit corect, pe
baza indicelui religios, iar nu al „limbii uzuale“ sau „de conversaţie“,
stabilindu’se la 92.492 (10,8%), iar al germanilor şi polonilor la 75.533
(8,9%), respectiv 30.580 (3,6%).
Populaţia
Bucovinei după neam şi dispunerea ei în mediul urban şi rural, conform
recensământului din 1930
Neamul
Total %
Urban
%
Rural %
Bucovina
853.009 100,0
228.056 100,0
624.953 100,0
Români
379.691
44,5
75.171 33,0
304.520 48,7
Ruteni, ucraineni şi huţani 248.567
29,1
31.600 13,9 216.967
34,7
Evrei
92.492 10,8
68.349 30,0
24.143 3,9
Germani
75.533
8,9
33.481 14,7
42.052 6,7
Poloni
30.580 3,6
14.442
6,3
16.158 2,6
Alte
neamuri
26.146 3,1
5.013
2,1 21.113
3,4
Preşedintele
Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău, domnul Gheorghe Gavrilă-Copil, i’a
trimis o scrisoare deschisă preşedintelui rus, Vladimir Putin, în care îi cere
acestuia să denunțe tratatul Ribbentrop-Molotov şi să retragă trupele ruseşti
din oraşul Tighina, actualmente incorporat prin forţă în aşa-zisa Republică
Transnistreană.
Comunicat
către Vladimir Putin
„Vă propunem
un prim pas, retragerea necondiţionată a armatei din Tighina, la răsărit de
Nistru, deoarece oraşul Tighina (Bender), de la apus de râul Nistru, face parte
dintotdeauna din Basarabia, acum din R. Moldova. Este inclus, abuziv, de către
URSS, în Transnistria. Atât partea de sud a Basarabiei (până la Marea Neagră),
cât şi nordul Basarabiei, fac parte din întreaga Basarabie, acum, în continuare
alipite Ucrainei, în interiorul Basarabiei constituindu-se statul Republica Moldova,
din care face parte şi Transnistria.
Această
reparaţie teritorială, reintegrarea oraşului Tighina în Basarabia (în
R.Moldova!) va fi un bun semnal pe planul politic internaţional, spre luare
aminte la pasul următor, o declarţie clară, conformă adevărului: URSS a anexat
Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei de la România, le-a alipit
Republicii Socialiste Sovietice Ucraina, temporar. Federaţia Rusă consideră că
relaţiile dintre Federaţia Rusă şi România, cât şi cu Uniunea Europeană,
trebuie să se stabilizeze pe încredere. Propunerile noastre sunt singurele
variante autentice, de încredere„, afirmă semnatarul comunicatului.
Societatea
Culturală Bucureşti-Chişinău îi aminteşte lui Vladimir Putin că tratatul
Ribbentrop-Molotov este „una dintre cele mai mari crime la adresa umanităţii”
şi îi cere şefului rus să nu semneze acolo unde au semnat Stalin şi Hitler.
„Pentru
anexările provinciilor româneşti sunt de vină Stalin şi Hiler, Guvernul
sovietic şi Guvernul nazist, URSS şi Germania nazistă, aceste provincii
româneşti fiind anexate de către URSS. Domnule Vladimir Putin, vă rugăm să fiţi
cu luare aminte, să nu semnaţi Dumneavoastră în locul lui Stalin şi Hitler, în
locul URSS şi al Germaniei naziste, în locul lui Molotov şi Ribbentrop,
reactivarea acestui Tratat, pe cale militară şi totodată prin diversiuni şi
conflict armat în Basarabia şi în R. Moldova. Tratatul acesta este una din cele
mai mari crime la adresa umanităţii, consecinţele contină şi azi, fiind o rană
deschisă pentru poporul român”, scrie Copil.
Autorul
comunicatului îi propune lui Vladimir Putin să accepte unirea Republicii
Moldova, incluzând Transnistria, cu România, pentru a putea da semnalul unei
relaţii bazate pe încredere între cele două ţări.
„V’aţi
propus să împiedicaţi cu orice mijloace Unirea R. Moldova cu România? Pe cale
militară , prin diversiune internă? Considerăm că aceste căi nu fac parte din
planurile reale ale Moscovei, drept pentru care vă facem o propunere, Unirea
necondiţionată a R. Modova, cu România, deci şi cu Transnistria. În
Transnistria cea mai mare comunitate etnică o formează românii. Ştiţi prea bine
că Transnistria a fost anexată de imperiul ţarist. În Transnistria din timpul
anexării, marea majoritatea populaţiei era constituită din români. Un mare om
de stat, ca să fie respectat şi glasul său să fie auzit în întreaga lume,
trebuie să înlăture răul săvârşit de conaţionalii săi din trecutul mai
îndepărtat sau apropiat.
Meditaţi
d-le preşedinte Vladimir Putin şi la această propunere şi la avantajele
stabilizării bunei vecinătăţi între Federaţia Rusă şi România, între Federaţia
Rusă şi Uniunea Europeană„, încheie Gheorghe Gavrilă Copil.
Acesta a
trimis un mesaj şi pentru poporul ucrainean, căruia îi cere să renunţe la
teritoriile româneşti luate prin forţă de către URSS, respectiv Bucovina de
Nord şi Ţinutul Herţa.
„Războiul
poate fi evitat şi Ucraina salvată. În partea de sud şi de răsărit a Ucrainei
trăiesc milioane de rusi. În partea de apus a Ucrainei, ucrainienii şi’au
păstrat aspectul etnic şi când Ucraina se învecina cu România Mare, îl
păstrează şi azi în partea de răsărit a României (Basaarabia, Ţinutul Herţa,
nordul Bucovinei) anexat de către URSS şi alipit Ucrainei. Etnicitatea
ucrainienilor se poate constata şi pentru ucrainienii care trăiesc azi în România.
E vorba de profilul sufletesc al românilor, de oameni prietenoşi. Pentru a
evita războiul, care ar pune în pericol existenţa poporului ucrainian, vă
rugăm, să fiţi cu luare a minte la propunrea noastră. Renunţaţi la partea de
răsărit a României, cu o declaraţie clară, că aceasta nu aparţine Ucrainei, ci
României.
În felul
acesta considerăm că veţi fi primiţi cu prioritate şi în UE. În UE graniţele nu
există, funcţionează libera circulaţie a persoanei şi vom trăi în bună pace,
românii cu ucrainienii şi poporul ucrainian va fi salvat de la un dezastru”,
scrie Gheorghe Gavrilă Copil.
